
Workshop cu angajatori și tineri cu Sindrom Down în județele Covasna, Harghita și Mureș
Joi, 15 iulie, a avut loc online Workshop-ul cu angajatori, membri de familie și tineri cu Sindrom Down din județele Covasna, Harghita și Mureș, în cadrul proiectului ”Angajați, NU Asistați!”, organizat cu sprijinul Fundației Creștine Diakonia - Filiala Sfântu Gheorghe, al Fundației Pro Down din Odorhiul Secuiesc și al Asociației Down Mureș. Au participat companii din domeniul producției de echipamente și tehnologii, al transportului, al producției de lactate, retail în sectorul alimentar, al echipamentelor sportive și al produselor de bricolaj, companii interesate de angajarea persoanelor cu Sindrom Down, dar și autorități locale: AJOMF, DGASPC, DAS ș.a. Partenerii noștri de la Hervis Sports Romania au încurajat angajatorii să le ofere tinerilor oportunitatea de participa la vizite de lucru, în timp ce Ștefan a prezentant programul de integrare pe piata muncii Kaufland Romania ACCES
Cu toții au avut ocazia să afle avantajele și provocările angajării unei persoane cu Sindrom Down și să asculte poveștile de succes ale tinerelor Beatrice Savu, angajată la firma familiei la departamentul de contabilitate, Oana Rotar, primul angajat cu SD de la Ministerul Muncii și Protecției Sociale, și ale Ernei Veres, campioană mondială Special Olympics dornică să se angajeze ca asistent de antrenor de înot. Participanții au cunoscut și alți tineri interesați de o experiență de muncă. Workshopul cu angajatori face parte dintr-o serie de 12 ce se desfășoară anul acesta, în orașele parte a acestui proiect. La workshop a participat la începutul întâlnirii și Secretarul de Stat din Ministerul Muncii și Protecției Sociale, domnul Makkai Péter János.
În pregătirea acestui eveniment în data de 14 iulie a avut loc un seminar de pregătire pentru tinerii cu SD din cele trei județe și pentru părinții lor: s-a discutat în limbaj adaptat (în limba română și maghiară) despre ce înseamnă un loc de muncă, depsre cum trebuie să ne pregătim pentru interviu și despre cum se realizează un profil profesional.
*Fundația Special Olympics din România implementează proiectul "Angajați, NU Asistați!", printr-o finanțare de la ING Tech Romania, în cadrul inițiativei #ShiftVieți. Proiectul își propune să crească șansele de angajare ale persoanelor cu #SindromDown, de pe teritoriul României.
#AngajareSindromDown #AngajatiNuAsistati #SpecialOlympicsRomania #HaiBRAVII #downsyndrome #inclusionworks #sportivilideri