”Maestrul” Șerban, primul angajat cu Sindrom Down din România

de | mai 4, 2020

Sindromul Down nu este o boală, este doar o altfel de stare... o stare care nu mă împiedică să fac lucruri pe care le fac persoanele fără dizabilități”, spune Șerban Nicolescu, prima persoană cu Sindron Down din România angajată cu carte de muncă și toate drepturile aferente unui angajat conform codului muncii. Între 2006 și 2017 a făcut parte din echipa Special Olympics România, fiind încadrat pe postul de asistent coordonator proiect, sub îndrumarea mai multor mentori de-a lungul timpului. Ce făcea el mai concret? Desfășura activități de secretariat, acorda asistență la evenimente, era unul din liderii care luau cuvântul la evenimente, lucra ca operator calculator.

Își amintește mereu cu drag de această perioadă și vorbește încă la timpul prezent de colegele lui din Special Olympics România. Acum este membru onorific în Comitetul Director al Fundației și răspunde ”prezent” de câte ori poate la evenimentele unde este solicitat.

Iată ce povestea Șerban despre munca sa: ”La birou, printre alte lucruri, redactez documente în Word și Excel. Da, ați auzit bine, eu citesc și scriu exact ca cei fără dizabilități! Am vrut să dovedesc tuturor că, deși am Sindrom Down, pot să citesc cărți, pot căuta articole pe internet, pot face comentarii pe Facebook, pot chiar să introduc facturi în Excel. Nici asta n-a fost ușor, mulți ani am făcut singur exerciții, am lucrat cu profesori și cu familia... uneori credeam că nu voi reuși, că nu sunt în stare să-mi depășesc condiția. Și-atunci îmi spuneam că TREBUIE să mă lupt, că trebuie să arăt lumii întregi că persoanele cu Sindrom Down pot citi, pot face sport, pot duce o viață independentă”.

Unul din primii mentori ai lui Șerban a fost Roxana Ossian (director programe la Special Olympics România), care l-a învățat noțiuni de bază în Excel și așa a ajuns să introducă date în tabele. Introducea perfect datele facturilor (suma, furnizor, dată). Știa să printeze și să xeroxeze documente, se ocupa de recepție, deschidea ușa oaspeților, îi invita în birou, răspundea la interfon, ștampila diplome, împăturea tricouri, număra și tria medaliile. Sunt doar câteva din lucrurile pe care un angajat cu Sindrom Down le poate face sub îndrumare adecvată.

Drumul până la aceste abilități nu a fost simplu sau scurt, dar a fost presărat cu dragoste, sprijin și ajutor de specialitate prin grija părinților săi care și-au dorit un fiu independent. Șerban a urmat o școală și un liceu de masă. A făcut primele opt clase la Școala nr. 24 Tunari. De la șapte ani și până în clasa a VI-a a avut meditator la geografie, istorie și biologie și participa la meditațiile de engleză ale fratelui mai mare. Din clasa a V-a a început să facă gimnastică pentru o motricitate bună. Pasiunea pentru sport i-a fost insuflată de tatăl său.

La sfârșitul clasei a VII-a s-a creat o clasă ajutătoare unde a învățat timp de doi ani și prin examen a intrat la școala profesională pentru mecanici auto din cadrul Colegiului Tehnic Traian. Apoi, dând examene de diferențe la șapte materii, Șerban a reușit să treacă în clasa a X-a la Colegiul Tehnic Traian, la seral. A luat bacalaureatul la română și engleză.

Șerban înțelege engleza și spaniola și știe să scrie la calculator. Viața lui a fost prezentată în cartea Elenei Lazăr, numită ”Putem învinge!”.

După liceu, a urmat două cursuri acreditate de Ministerul Muncii și Ministerul Educației. Primul curs a fost cel de operator calculator și a durat șase luni, iar al doilea - un curs de masaj de întreținere și relaxare - a durat un an de zile.

Datorită grijii și exemplului dat, Șerban are multe din abilitățile unui om independent: știe să depună și să scoată bani de la bancă, se descurcă singur cu taxiul prin București, ajută la cumpărături și treburi gospodărești, trimite mesaje scrise pe telefon sau calculator, ține discursuri și prezintă evenimente, atunci când este solicitat și se îmbracă mereu elegant și adecvat momentului. La evenimentul aniversar Special Olympics 50 de ani (desfășurat în luna iulie 2018), Șerban a mai depășit o limită: a fost co-prezentatorul spectacolului alături de jurnalistul Florin Căruceru.

În ultimii ani a rămas un model și un etalon pentru Special Olympics România. Pe lângă prezentarea evenimentului aniversar, de-a lungul timpului, pe lângă nenumărate interviuri date presei, a ținut discursuri la deschiderea Conferinței Directorilor Naționali Special Olympics Europa/Eurasia- SOEE (București 2008), la Forumul Familiilor SOEE (București, 2010), la ceremonii de deschidere ale Jocurilor Naționale Special Olympics România (2006, 2007, 2008). De câte ori poate, el este alături de noul val de sportivi, premiindu-i (cum a fost la Jocurile Naționale Special Olympics Deva, 2019) sau inspirându-i (a participat la întâlniri din cadrul proiectului „ Îndrăznesc să schimb lumea”).

Pe lângă abilitățile sociale, BRAVUL Șerban este și un campion Special Olympics România. În 2007, cu ocazia Jocurilor Mondiale de Vară Special Olympics, Shanghai, China, a fost Campion Mondial, câștigând aurul la bocce. A cucerit și Slovenia, Marocul și Austria, iar pe lângă competițiile internaționale, a obținut o mulțime de premii și medalii la competițiile naționale și regionale Special Olympics la cele șase sporturi pe care le-a practicat: baschet, bocce, înot, atletism, gimnastică și schi.

„Maestrul", cum i se spune de către foștii colegi, venea mereu elegant la birou, la costum şi cravată, semn că lua munca foarte în serios. În prezent, venitul zilnic la un job a devenit dificil, ceea ce nu-l împiedică pe Șerban să participe la evenimentele Fundației.

Dizabilitatea, Sindromul Down, nu limitează viața unei persoane și nu o îngrădește!”, spune Șerban care este în continuare parte din familia Special Olympics România.

Scurt profil Șerban Nicolescu:

  • S-a născut pe 2 septembrie 1981 în Drăgănești, Olt,
  • A luat lecții de logopedie, dezvoltarea manualității, gimnastică și psihologie.
  • A absolvit Colegiul Tehnic Traian, București (1999 – 2003)
  • A făcut Școala Generală nr. 24, București (1991 – 1999), Certificat de absolvire 8 clase
  • A obținut un Certificat de Operare pe calculator
  • A obținut un Certificat de calificare profesională Maseur de întreținere și relaxare
  • Înțelege engleza și spaniola

Participări sportive:

  • Turneul european de schi fond și snowshoeing, Črna na Koroškem, Slovenia, 2007 – medalii de onoare
  • Jocurile Mondiale de Vara Special Olympics, Shanghai, China, 2007 – medalii de aur, argint, bronz
  • Jocurile Europene Special Olympics, Antwerp, Belgia, 2010 - medalie de aur la stafeta
  • A participant la numeroase evenimente naționale și internaționale în calitate de sportiv, speaker.