Andrei Marcu, angajat Hervis: ”Aș vrea să stau toată ziua la muncă!”

Acum 21 de ani, visele familiei Marcu începeau să capete un alt sens. Ca orice familie, bucuria venirii pe lume a unui copil însemna și planuri gândite dar nerostite, despre ce avea să realizeze băiatul: să facă o școală bună, să se angajeze, să își facă o familie. Treptat, pe măsură ce veștile de la doctori îi copleșeau cu griji, iubirea față de Andrei creștea. ”Nu mai îndrăzneam să visez la viața lui de adult, luam totul pas cu pas, ne documentam, aflam că poate face orice își dorește dacă primește sprijin. Și asta am decis să facem: să-l susținem!”, ne povestește Nicoleta Marcu, mama lui Andrei.

Vă propunem un exercițiu de imaginație, pornind de la ceea ce este Andrei în prezent. Un tânăr cu Sindrom Down de 21 de ani din Ploiești, angajat Hervis de aproape o lună, fericit că are un rost. ”Aș vrea să stau toată ziua la muncă, așa mult îmi place! Vreau să merg în fiecare zi, vreau să stau mai mult, nu mă plictisesc, îmi place tot ce fac”, spune entuziasmat Andrei, la discuția noastră de pe zoom. Concret, munca lui presupune să așeze încălțămintea pe raft și în cutii, să așeze tricourile, să umfle (uneori) roțile la bicicletă, sarcini repetitive. Colegii îl iubesc foarte mult, iar clienții sunt uneori impresionați să vadă o persoană cu Sindrom Down în magazin, alteori mai reticenți că nu se mișcă ceva mai repede. În magazinul Hervis din Ploiești unde Andrei este angajat una dintre cliente l-a abordat și au purtat o discuție mai lungă. Colegii au crezut că este ceva cu care nu se descurcă și i-au sărit în ajutor, însă doamna era mamă de copil cu Sindrom Down și era emoționată să afle nivelul la care poate ajunge un astfel de tânăr. A dorit să-l cunoască pe Andrei și a și cumpărat ceva, recunoscătoare că ajutorul a venit de la un tânăr cu Sindrom Down.

După cum spun și părinții săi, Andrei este un exemplu demn de urmat pentru mulți oameni care nu au nicio suferință, care i-a făcut să înțeleagă că nimic nu este imposibil în viață atât timp cât nu renunți la luptă.

”Din fericire pentru noi, acum doi ani ne-am intersectat cu echipa Special Olympics, inițial prin intermediul calculatorului, prin întâlniri pe zoom, ca apoi să ne vedem și față în față în cadrul proiectului ”Angajați, NU Asistați!”. Acest program ne-a ajutat să ne împlinim cel mai mare vis și anume acela de a reuși să-l angajăm și de a-l face fericit pe Andrei. Faptul că merge la lucru înseamnă pentru Andrei ceva ce nu poate fi descris în cuvinte. Fericirea de pe chipul lui și bucuria cu care merge la serviciu, felul în care povestește ce a reușit să facă în ziua respectivă, dorința lui de a face ceea ce i se cere și cuvintele de laudă ale colegilor lui legate de voința lui și modul în care se implică, descriu cât a reușit să facă Special Olympics România pentru Andrei” – ne-a declarat Nicoleta Marcu, mama tânărului.

Andrei cochetează acum cu ideea de a lucra mai multe ore alături de colegii lui, de a-și întemeia o familie, lucru despre care vorbește des în ultima perioadă. ”Pentru el ne dorim ca oamenii să-l privescă ca pe un om normal, să fie acceptat și înțeles așa cum este. Ne gândim la visul lui de a-și face o familie și îl susținem”.

Până la angajarea de la magazinul Hervis Ploiești, Andrei a mai lucrat, temporar, la bucătăria unei cantine, care s-a închis.

Angajarea la magazinul Hervis este, pentru toți membrii familiei Marcu, mai mult decât un vis împlinit. Pentru a-l putea angaja, familia a trebuit să întocmească însă o cerere prin care a solicitat trecerea de la pensia de incapacitate de muncă de gradul doi la pensia de incapacitate de muncă de gradul trei, deoarece cu gradul doi nu putea fi încadrat în muncă.

Credeau asta însă părinții, acum 21 de ani?

La o zi după naștere, părinții au primit vestea că Andrei ar putea suferi de Sindrom Down. Medicii au fost foarte sceptici în privința evoluției lui, spunându-le părinților că o să fie o povară, că nu va putea face nimic din ceea ce face un copil normal. Familia l-a primit însă cu brațele deschise și au sperat că totul va fi bine. Au urmat zile frumoase până în momentul în care după efectuarea cariotipului au fost invitați în cabinetul doctorului, care, de asemenea, le-a prezentat un scenariu foarte sumbru în ceea ce privește evoluția lui. Părinții s-au înarmat cu răbdare și speranță, cu multă ambiție și nu au luat în seamă cele menționate de doctor. Au început să citească cât au găsit la vremea aceea și au aflat că se pot obține rezultate fantastice dacă îi ești alături copilului și muncești mult cu el. A urmat o perioadă în care Andrei a avut probleme cu rotula, care a început să-i fugă din lăcaș și mersul a devenit greoi. Multe vizite la medici dar în zadar, până într-o zi când, la un control la spitalul Marie Curie pentru o răceală puternică, l-au descoperit pe dr. Neagoe Petre, care i-a salvat printr-o intervenție la ligamentele piciorului.

După eșecul acceptării la o grădiniță, a urmat o perioadă bună după transferul la o altă grădiniță cu program prelungit unde Andrei a reușit să se integreze foarte bine. Școala generală a făcut-o în satul natal. Cu repetări multe și foarte multă răbdare el a reușit să învețe poezii, să socotească, să  scrie, chiar dacă face asta cu mâna stângă.

După școala generală părinții l-au înscris la o școlă profesională de bucătari, unde a fost primit bine de colectiv și de domnii și doamnele profesoare, fiind lăudat adesea pentru ambiția și dorința de a învăța cât mai multe lucruri. Examenul final l-a luat cu felicitări din partea tuturor.

Fiind foarte ambitios, a reușit să învețe să meargă pe bicileta cu două roți, să înoate, să danseze. Sportul l-a început la vârsta de 10 ani și se laudă acum cu o medalie câștigată la maratonul primăverii acum 5 ani și o altă medalie la maratonul de 5 km de anul trecut, organizat de Special Olympics România.

”Fiecare zi în care Andrei venea acasă fericit de la școală și ne povestea ce a reușit să învețe în ziua respectivă, de la organismul uman, la geografie, la muzică sau golul pe care a reușit să-l dea atunci când juca fotbal cu colegii de clasă era pentru noi o zi fericită. Triști eram când ne loveam de reticența unora dintre semenii noștri de a încerca să-l privească și să-l trateze ca pe un copil normal. Un episod care ne-a marcat destul de mult a fost la o serbare de sfârșit de an, în care un profesor pur și simplu l-a dat la o parte, justificându-și gestul prin faptul că își încetinește colegii la unul din dansurile mai ritmate pe care le pregătise cu ei” – își amintește doamna Marcu.

Printre pasiunile lui Andrei se numără călăria, muzica, mersul cu bicicleta, jocurile pe telefon și pescuitul. ”Este un copil ordonat, își pregătește de seara hainele cu care urmează să se îmbrace a doua zi. Îi place să ne ajute la treburile casei, să curețe legume pentru mâncare, să spele vasele, să tundă gazonul cu mașina de tuns. Andrei este un băiat matinal, începe prin a-și face patul, merge la baie, servește micul dejun și merge la bunici și cu mami la activitățile programate pentru ziua în curs: călărie, mers la serviciu, treburi gospodărești sau mers la centrul Miracol Therapy” – ne mai povestește mama lui Andrei.

Pentru părinții tinerilor cu Sindrom Down, evoluția lui Andrei nu are nimic spectaculos. Cu toții își pregătesc copiii pentru astfel de momente. Pentru cei care sunt reticenți și nu văd potențialul unui astfel de tânăr, povestea este una cu morală.

Totuși, de oricare parte a baricadei am fi, trebuie să ne gândim că părinții copiilor cu Sindrom Down găsesc, chiar și în cele mai grele momente ale vieții lor forța să nu renunțe, ba chiar să-și transforme ”dezavantajele” în sursă de putere și motivație.