125 de persoane cu Sindrom Down au fost instruite și 5 persoane au fost angajate în cadrul programului ”Angajați, NU Asistați!” derulat în 15 județe din țară

de | oct. 20, 2021

COMUNICAT DE PRESĂ

București, 20 octombrie 2021 – Timp de 24 de luni (1 noiembrie 2019 - 31 octombrie 2021), 125 de persoane cu Sindrom Down au învățat cum să își caute un loc de muncă, cum să interacționeze cu potențialii angajatori, cum să se prezinte la un interviu și cum să relaționeze cu managerii și colegii, în cadrul proiectului ”Angajați, NU Asistați!”, derulat de Fundația Special Olympics din România. În cadrul acestui proiect, finanțat prin programul Shift+Vieți – www.shiftvieti.ro au fost angajate cinci persoane cu Sindrom Down.
58 de tineri și-au completat profiluri profesionale pe site-ul proiectului (https://angajare.specialolympics.ro/), 49 au participat la vizite/ stagii de practică/ internship în cadrul unor companii unde au experimentat și au învățat sarcini de lucru. Despre vizitele de lucru puteti găsi informații aici - https://angajare.specialolympics.ro/category/noutati/.
În cadrul proiectului, Fundația Special Olympics din România a lansat si Ghidul pentru angajarea persoanelor cu Sindrom Down în variantă tipărită (disponibilă și online aici ) și sub forma unei platforme online dedicate angajării persoanelor cu Sindrom Down: https://angajare.specialolympics.ro/. Ghidul include sfaturi pentru candidații cu Sindrom Down, cu informații adaptate nivelului de înțelegere al acestora (Easy Reading), îndrumare pentru familiile lor și informații utile pentru angajatori, pentru a deveni mai incluzivi.
Prin colaboararea a 17 Asociații-partenere Fundatiei din țară, proiectul ”Angajați, NU Asistați!” a adus împreună, timp de doi ani, trei categorii de persoane: angajatori, familii și persoane cu Sindrom Down din comunitățile locale, pentru a se cunoaște mai bine, a primi informații din domeniu și pentru a avea așteptări corecte în ceea ce privește potențialul de angajare al persoanelor cu SD.
”Ne bucurăm că am putut desfășura acest proiect și am putut conștientiza angajatorii, familiile și tinerii cu Sindrom Down despre importanța unui loc de muncă pentru aceștia. Situația ocupării persoanelor cu Sindrom Down din România este dificilă; foarte puține dintre ele lucrează. Piața muncii nu este pregătită pentru candidații cu Sindrom Down, fiindcă majoritatea locurilor de muncă sunt prea complexe pentru ei. De aceea, este nevoie de angajatori sau manageri care să vadă potențialul acestor oameni și să identifice sau să creeze locuri de muncă potrivite pentru ei. Adaptarea locului de muncă nu trebuie să însemne un efort consistent. De cele mai multe ori, vorbim de reducerea programului de lucru, simplificarea fișei de post și îndrumare atentă din partea unui coleg, la joburi care nu necesită multă calificare” a declarat Gabi Mihaela Comănescu, coordonatoarea proiectului ”Angajați, NU Asistați!”.
Ultima etapa a proiectului a constat în organizarea Conferinței Naționale despre angajarea persoanelor cu Sindrom Down, desfășurată pe data de 20 octombrie 2021, care a reunit persoane cu Sindrom Down participante în proiect și familiile acestora, reprezentanți ai angajatorilor, ai autorităților și specialiști din organizații non-guvernamentale implicate în promovarea și susținerea eforturilor de angajare a persoanelor cu Sindrom Down din comunitățile lor.
Au fost ascultate poveștile de success ale tinerilor angajați: Mihai Arsenie (povestea lui o puteți citi aici - ), Oana Rotar (), Raluca Avram (), Anca Miron () și Andrei Marcu (). Le-au fost alături părinții și angajatorii, fiecare împărtășind perspectiva proprie, dovedind faptul că tinerii cu Sindrom Down pot munci, că ei trebuie să fie “Angajați, NU Asistați!”!
#AngajatiNuAsistati #InclusionWorks #RevolutiaAbilitatilor #AngajareSindromDown

FILMUL PROIECTULUI POATE FI VIZIONAT AICI

Despre Fundația Special Olympics România
Fundația Special Olympics România își dorește, încă de la înființarea sa din 2003, să ajungă la cât mai multe dintre persoanele cu dizabilități intelectuale și familiile lor prin competiții, cursuri, evaluari ale stării de sănătate, evenimente de strângere de fonduri și prin soluții sustenabile pentru creșterea angajabilității persoanelor adulte cu dizabilități intelectuale. De 18 ani, organizația a ajutat peste 27.000 de copii, tineri și adulți cu dizabilități intelectuale să fie cetățeni activi ai comunității.
Mai multe informații sunt disponibile pe site și pe canalele de comunicare Facebook , Instagram, Linkedin și Youtube.

Despre SHIFT+Vieti
”Angajați, NU Asistați!” face parte din inițiativa Shift+Vieți, lansată de Fundația Comunitară București și ING Tech Romania. Shift+Vieti își propune să spijine persoanele cu dizabilități să aibă acces mai ușor pe piața muncii din România. Mai multe detalii găsiți pe site-ul www.shiftvieti.ro

Contact:
Oana Grecea
PR & Comunicare
M: 0722 544 601
E: o.grecea@specialolympics.ro